Gauhar Khan, o prezentatoare TV din India, a fost palmuita de un spectator chiar in timp ce se afla pe scena. Barbatul a sustinut ca a recurs la acest gest deoarece prezentatoarea era imbracata mult prea provocator.
Momentul a avut loc in direct, in timpul emisiunii Raw Star, de la Festivalul de Film din Mumbai. Tanarul de 24 de ani care se afla in public s-a infuriat cand a vazut-o pe Gauhar Khan imbracata intr-o tinuta provocatoare. El a reusit sa treaca de agentii de paza si sa o plesneasca pe femeie peste fata, fiind arestat la scurt timp.
Cu toate acestea, potrivit buzzfeed.com, politia din Mumbai a dat vina pe prezentatoare pentru incident: „Fiind o musulmanca, nu ar fi trebuit sa poarte o rochie atat de scurta”. Gauhar Khan a continuat sa prezinte emisiunea la o ora dupa atac.